Și nu uita că-n viața ta
Îți lași amprenta-n toate

De când mă știu, îmi aduc aminte de clipelepetrecute cu mătușa mea care mă mângâia, mă alinta, mă ținea în brațe și îmi spunea ceva cu voceaei specifică fără să articuleze un cuvânt. M-am obișnuit de mic copil cu ea și modul ei de acomunica. Am aflat mai târziu că ne-a îndrăgit pe mine și pe surorile mele de când ne-am născut fiecare. Ne-a tratat ca pe proprii săi copii. Nu s-a căsătorit niciodată și familia ei am fost noi. Ne-a fost ca o mamă.

De fapt, numele ei era Marioara. Se pare că așa s-a născut, surdomută. Unii spun că ar fi avut accident la originea acestei dizabilități. Când am înaintat eu în vârstă, nu a mai fost nimeni să-mi răspundă la acestă întrebare. Toți o știau cu acest nume – „Muta”. Puțini îi știau adevăratul nume și nici nu-i interesa. Cum o fi avut copilăria, nu-mi pot imagina. Cum s-a comportat în tinerețe, poate a avut vise, poate a fost marginalizată, nu am aflat. Cineva mi-a spus că îi plăcea de un băiat din sat. Cred că a suferit mult pentru că nu-și putea exprima sentimentele prin vorbire.

Așa, cu aceste dizabilități, era integrată cu success în societatea satului. Consătenii o simpatizau. Demulte ori era în centrul atenției, se minunau de celelalte abilități dezvoltate odată cu trecerea anilor. Nu a fost la o școală speciala, dar cunoștea cifrele și avea un limbaj al semnelor propriu cu care se făcea înțeleasă. Așa comunica în familie și cu vecinii mai apropiați care o înțelegeau. Cunoștea fiecare copil din sat, data când s-a născut, din ce familie face parte. Satul fiind mic a fost martoră la toate evenimentele din viața localnicilor.

S-a bucurat de fiecare copil născut în familianoastră, unde locuia. Nu numai atunci ci și laevenimentele din viața de zi cu zi a familiei. Avea felul ei de a ne aprecia când mergeam la școală, când realizam ceva. Și în momentele grele ne-a fost alături. Când tatăl meu era la spital și mama îl îngrijea, ea asigura treburile de bază ale gospodăriei, ca noi să mergem la școală. Plângea uneori și lucra.

Era o plăcere a celor din sat să o întrebe din când în când despre vârsta cuiva din sat.Arăta prin semne cu ajutorul degetelor câți ani are fiecare, anotimpurile anului, sau diferitele lucrăriale câmpului. Pentru fiecare familie avea un semndistinctiv. Nu putea nimeni s-o în privința banilor.

Cunoștea bancnotele cu valorile lor, chiar dacă nuștia să citească. Număra cu ajutorul celor 10 degetede la mâini până la 100. Un exemplu: dacă spuneanumărul 27 arăta de două ori cele două mâini cu celezece degete răsfirate, apoi o mână cu cinci degeterăsfirate, iar cealaltă cu două degete răsfirate și treiîndoite. Îi plăcea foarte mult curățenia. Nu o vedeai murdară. Corecta și pe alții. Când dormea la cineva să-I țină de urât, se ducea și controla pe gazdă dacă s-a spălat pe picioare. Pe noi nepoții ne spăla, ne ocrotea, de multe ori ne înlocuia la unele treburi din gospodărie unde nu ne puteam descurca. Prelua sarcinile noastre ca o mamă grijulie. Păstra fructe sau dulciuri pentru noi până ajungeam acasă de lașcoală sau de la joacă. Mergea împreună cu noi cuanimalele la păscut, uneori mergea și singură.

A durut-o mult despărțirea de fratele ei când acesta a plecat dintre noi. În zilele acelea de jale, plângea, încerca să articuleze cuvinte și nu putea. Scotea sunete pe care nu le auzisem până atunci.Unii plângeau de mila ei. Cum să nu poți spune ceva la căpătâiul fratelui tău? Pentru asemenea momente nu avea semne distincte cu care să ne înțelegem. Alții se gândeau că va fi marginalizată de familie. N-a fost așa. Relațiile dintre noi au rămas la fel. Făcea parte din familie și la bine și la rău.

Era foarte pricepută la artizanat. Confecționa figurine din hârtie tăiate doar cu foarfeca. Avea abilitatea de a coase modele pe costume populare românești. Era foarte solicitată de persoane care căutau să păstreze tradiția. Vedea fără ochelari firele din țesăturile materialelor pe care le broda. Îi plăcea ce face și petrecea mult timp migălind la aceste broderii. Uneori, pe vreme rea cât era ziua de mare, ea își făcea de lucru la cusut. Uneori nu mișca decât mâna cu care ținea acul de cusut. Aveai impresia că nu este nimeni în cameră.

Era de mare ajutor în casă. Ajuta cu plăcere pe toți. avea și persoane pe care nu le putea suferi. Lua atitudine când vedea o nedreptate făcută ei sau altcuiva. Chiar dacă nu ne-a putut vorbi prin viu grai, prin semne, prin expresia feței, ne arăta ce este bine și ce nu. Uneori, văzând nedumerirea noastră, se folosea de ceea ce numim noi, lecția cu obiecte, ca să fie înțeleasă mai bine. Cineva spunea că dacă ar fi vorbit și auzit ar fi ocupat o funcție înaltă într-o instituție.

Nu a trăit degeaba, viața ei nu a fost irosită. Cu ce a avut la dispoziție s-a remarcat și s-a făcut înțeleasă. Parte din caracterul ei se află amprentat în mine. Și, pentru aceasta, îi sunt recunoscător.

Poveste din Eroii din Linia a Treia  autor Mihai Dumbravă