Ultima casă de pe strada din localitatea undeocuiește nea Petre, de aici începe lanul de porumb.Casa cu prispă, acoperită cu carton asfalt – pealocuri rupt, este o casă veche, construită din nuiele împletite pe pari de lemn și lipite cu pământamestecat cu paie. Se văd reparațiile recente undepământul căzut a fost înlocuit, finisat cu mâna șipeste toată suprafața peretelui încă un strat de var.

Are un aspect plăcut, îngrijit și odihnitor.Intrând în curte mă întâmpină o mulțime de cățeluși, unul mai agitat ca altul. Lătrând asurzitor, se retrag spre spatele curții și cedează din teren lafiecare pas al meu, păstrând distanța. O voce poruncitoare se aude din casă și fiecare cățeluș seretrage în diferite părți ale curții. O cățelușă se așază, de câte ori vin, undeva sub fereastră la loculei de veghe.

În casă, în semiîntuneric, nea Petre, un om învârstă, în pat din cauza bolii, se ridică pe o parte șiar dori să stea așezat pe pat dar nu reușește. Îl ajutsă se îndrepte și soția lui aprinde becul. Acum îi vădfața obosită, dar radiind de bucuria revederii, parcă a mai prins viață.

Nu este mereu așa. Deși are o tuse foarte zgomotoasă, fumează mult. Uneori tusea este atât înecăcioasă că rămâne fără aer și e gata să cadă înapoi pe pernă.

După salutările de vigoare, se mai liniștește și începem conversația. Acum îmi povestește despreunul din visurile lui din ultimele zile care l-aumarcat. Vis frumos, cu strălucirea stelelor carefăceau ca totul să fie într-o lumină caldă și plăcută.Se gândea el că acest vis a fost o imagine din cerul în care ar urma să meargă. Acest vis s-a repetat decâteva ori.

Străbunii lui au fost dintr-un neam cu mare vazăla vremea lor. Acum este unul din singurii urmașipe care îi mai știe în viață. Se gândește la sufletulsău, unde se va duce după ce va pleca de pe acestpământ. Eu caut să împărtășesc ce spune Biblia. Eleste foarte atent. Citesc, caut să îi explic ce înțelegeu, este interesat, captivat de discuție. Opreștetelevizorul să fie cât mai activ în conversație. I s-astârnit nevoia de a fi acceptat, mângâiat. Destul aîndurat toată viața. A lucrat din greu, acum este pensionar, dar boala îl pune uneori la pat.Îmi istorisește câte un episod din viața lui. Știecă nu va mai trăi mult.

În aceiași curte mai locuiește și unul din copii lui, și acesta căsătorit, cu greutățile lui familiale. O laudă mereu pe cea care îi este aproape și la bine și la rău. El nu poate face efort.Soția lui merge undeva pe marginea unor canale de irigație și aduce brațe mari de lemne pentru foc. Dacă n-ar fi ea ar trebui săstea iarna în frig.

Acum a dorit să-i citesc ceva, ca mulți alții, nuștie să citească. Citesc ca de fiecare dată. Răspundcu ce știu la nedumeririle lui. Unde nu am claritateasupra unui subiect, îl amânăm pentru următoareavizită. Între timp, urmează ca eu să mă maidocumentez.

S-a creat o relație strânsă între noi, îmi spunetoate necazurile lui, temerile lui și tot ce are pe

suflet. Are un electromotor cu pompă pe care nu maiau unde să-l folosească. Cineva i-a oferit un preț derizoriu. Ca să se liniștească, l-am cumpărat eu cuun preț dublu față de valoarea lui. S-a bucurat foartemult, și-a acoperit o parte din datorii. A înțelesgestul meu de a-l ajuta și-mi mulțumește mereu.

Cu ceva timp în urmă, ca să-i mai alinfrământările, am cerut voie să-i cant un cântec caresă-l mai mângâie. A fost foarte bucuros și curiostotodată să asculte. Zis și făcut. Pe fondul tăceriicare se așternuse de câteva secunde, am început săcânt. De sub masă, dintr-o cutie de carton, a începutsă urle și cățelușa noastră, atunci avea căței șistăteau la căldură sub masă. De unde și mirosul dincameră cu care trebuie să mă obișnuiesc de fiecaredată. Un urlet prelung, liniștit, parcă în armonie cumelodia cântecului. La început nu se înțelegea mainimic. Eu cântam, cățelușa sub masă mă

acompania. Soția lui, striga la cățelușă să tacă. NeaPetre striga la soție să stea liniștită. Nu se mai înțelegea nimic. M-am oprit și mi-au explicat că așaface această cățelușă, chiar și când aude diferite melodii când volumul televizorului este dat spre maxim. I-am rugat să o lase să urle la fel cumprocedează și când aude melodii la televizor sauradio. Așa că, am început iar să cant cu voce mai tare. Cățelușa, de sub masă, mă acompania în felulei. Parcă își acorda glasul după glasul meu. Am cântat de mai multe ori, poate este o întâmplare. Defiecare dată eram într-un duet, de invidiat, cu ea.De acum înainte, ori de câte ori veneam, ieșeade la locul ei și se bucura foarte tare, ca apoi să necontinuăm cântările.

Revenind la vizita noastră, acum cățelușa aveapuișorii mari și nu o mai țineau în casă. Își alesese locul sub fereastră să audă ce se vorbea în casă. Amînceput să cânt și în aceasta postură. Eu cântam încasă și ea mă acompania de afară. Noi ne minunamde creația lui Dumnezeu. Dacă această cățelușă ar fi avut grai cred că ar fi spus multe laude la adresa Creatorului.

O perioadă de două săptămâni nu am reușit să-i mai vizitez. Când am ajuns în fața porții, nu m-a întâmpinat nici un câine. Am presupus că sunt pe undeva pe câmp. Se mai întâmplase așa ceva. Intru în curte, mă îndrept spre casă, strig. Iese soția lui nea Petre tristă, plânsă. Nu știe cum să-și aleagă cuvintele. Cred că s-a întâmplat ceva. O întreb dacă nu cumva nea Petre este mai grav.. „nu mai este de loc, l-am îngropat acum o săptămână…Băieții ăștia nu au mai găsit numărul de telefon al dumneavoastră ca să vă anunțăm. N-am avut cum, nici nu ne-a trecut prin minte să-l cerem de laaltcineva”.

Cu câtă bucurie și speranța unei reîntâlniriplăcute venisem eu! Deodată totul s-a spulberat,acum casa și curtea mi se păreau pustii. Am rămas fără cuvinte. Mă gândeam la ultimele vizite, îmi totspunea că nu mai are mult și va pleca, avusese și unalt vis pe tema asta, dar nu apucase să mi-l spună.  Am intrat totuși la familie, am discutat cu ei. Ce să-i mai încurajez, aveam eu nevoie de îmbărbătare.

Am mai vizitat familia. Când treceam pe lângă casalor îmi aduceam aminte cu nostalgie de serilepetrecute în ea.Acum familia s-a mutat în altă margine a satului. Căsuța lui nea Petre nu mai este. În zona acea este un platou mare neted, plin cu utilaje agricole. Parcă nici nu mai pot localiza locul unde era situată casa. Sub combina aceea, sau lângă tractorul cel mare? S-a șters și ultima amintire.

Suntem străini și călători pe acest pământ.

Poveste din Eroii din Linia a Treia  autor Mihai Dumbravă